www.antipsychiatry.org - in RomanianTratamentul psihiatric prin şoc electroconvulsiv – o crimă împotriva umanităţii
de Lawrence Stevens, J.D.
tradus in limba română de Popa Miruna
Ceea ce se numea electroşoc sau tratament prin şoc electric (EST) este acum in general cunoscut sub denumirea de “terapie electroconvulsiva”, adesea abreviată ECT. Termenul induce in eroare, pentru că ECT nu este o formă de terapie, in ciuda afirmaţiilor partizanilor ei. ECT provoacă leziuni ale creierului, pierderi de memorie şi diminuarea inteligenţei. Într-un articol apărut în 25 martie 1993, in New England Journal of Medicine se afirmă că “terapia electroconvulsivă este folosită în mare măsură pentru a trata anumite boli psihiatrice, in special depresia majoră” (p.839). În numărul din 26 martie 1990 al revistei Newsweek se relatează faptul că “terapia electroconvulsivă (ECT) … se bucură de o resurgenţă. …se estimează că până în prezent între 30.000 şi 50.000 de cetăţeni americani sunt supuşi terapiei de şoc în fiecare an”(p.44). Alte evaluări recente indică un număr de 100.000 de cazuri pe an.
În manualul său “Psychiatry for Medical Students” (Psihiatria pentru studenţii în medicină), publicat în 1984, Robert J. Waldinger, M.D., susţine că “mecanismul de acţiune al ECT nu este cunoscut. …Ca şi cu celelalte terapii somatice din psihiatrie, noi nu ştim mecanismul prin care ECT îşi exercită efectele sale terapeutice”(p.120&389). Psihiatrii pretind că tristeţea sau aşa – zisa depresie este uneori cauzată de anomalii biologice ale creierului, încă necunoscute. Ei spun că printr-un mod de acţiune necunoscut, ECT vindecă aceste anomalii biologice necunoscute. Nu există nici un fel de dovezi valabile care să susţină aceste afirmaţii. În afară de a cauza dezorientare mentală şi pierderi de memorie, ECT nu ajută la eliminarea sentimentului de melancolie numit depresie. Acest lucru rămâne adevărat chiar dacă în prezent tristeţea sau “depresia” este singura împrejurare pentru care ECT este recunoscută ca terapie. Într-adevăr, mai degrabă decât să elimine depresia, pierderea memoriei şi pierderea abilităţilor mentale cauzate de ECT au provocat asemenea angoase la anumite persoane care au fost supuse la ECT, încât multe dintre ele s-au sinucis după ce au primit “tratamentul”.
ECT constă în a lăsa să treacă prin creier un curent electric cu o intensitate de la 70 până la 400 de volţi şi cu un amperaj de la 200 miliamperi la 1,6 amperi (1600 miliamperi). Şocul electric este administrat pe o perioadă de timp de la o fracţiune de secundă până la câteva secunde. Electrozii sunt amplasaţi de fiecare parte a capului în zona tâmplelor sau uneori în faţa şi în spatele unei părţi a capului, astfel încât, electricitatea să treacă doar prin partea stângă sau doar prin partea dreaptă a capului (care se numeşte ECT unilateral). Anumiţi psihiatrii susţin în mod fals că ECT nu permite decât ca o foarte mică cantitate de electricitate să traverseze creierul. De fapt, cei 70 până la 400 volţi şi cei 200 până la 1600 miliamperi folosiţi în ECT sunt foarte puternici. Puterea aplicată în ECT este în realitate tot atât de mare ca cea care se găseşte în prize. Ar putea ucide “pacientul” dacă curentul nu ar fi limitat numai la cap. Curentul electric al ECT este atât de puternic încât poate arde pielea de pe cap în locul unde sunt puşi electrozii. Din acest motiv psihiatrii folosesc electrozi cu gel, de asemenea numit şi gel conducător, pentru a preveni arsuri ale pielii din cauza electricităţii. Electricitatea care trece prin creier produce crize convulsive atât de puternice încât aşa-zişii pacienţi care primesc aceasta aşa-zisă terapie şi-au rupt oasele în timpul crizelor. Pentru a preveni acest lucru se administrează înainte de aşa-zisul tratament un medicament care paralizează muşchiul. Bineînţeles, partea cea mai rea a ECT o reprezintă leziunile provocate creierului, nu oasele rupte.
Electricitatea este doar una din mai multele metode folosite de psihiatrii pentru a provoca crize convulsive pacienţilor în pretinse scopuri terapeutice. După anumiţi psihiatrii, crizele produse prin produse chimice sau gaze inhalate sunt la fel de eficace ca şi ECT. În septembrie 1977, în “American Journal of Psychiatry”, profesorul de psihiatrie Max Fink, M.D., spunea : “Crizele pot fi de asemenea induse printr-un gaz anestetic inhalat, numit flurothyl, fără utilizarea curentului electric şi aceste tratamente sunt la fel de eficace ca ECT”. (p. 992). În aceeaşi pagină el mai spune că prin injectarea medicamentului pentylenetetrazol (Metrazol) în sânge, crizele induse au efecte terapeutice echivalente cu ECT.
Este interesant de a remarca, cel puţin, că oricare din aceşti trei agenţi diferiţi care produc crize convulsive – flurothylul inhalat printr-o mască de gaz, Metrazolul injectat subcutanat cu un ac sau electricitatea care traversează capul – pot fi din punct de vedere psihiatric la fel de “terapeutici”. Psihiatrii susţin că accesul convulsiv este “terapeutic”, nu metoda de inducere a accesului. Dar de ce aceste crize convulsive induse prin oricare din aceste trei metode diferite ar fi la fel de “terapeutice” ?
O teorie este că aceste trei modalităţi sunt la fel de terifiante pentru victima (“pacientul”) care primeşte “tratamentul”. În cartea sa “Against Therapy” (“Împotriva terapiei”), publicată în 1988, psihanalistul Jeffrey Masson, Ph.D., pune această întrebare : “De ce psihiatrii torturează oamenii numind această tehnică terapie prin electroşoc ?(p.xv). În cartea sa “Battle for the Mind : A Physiology of Conversion and Brain-Washing” (“Bătălia pentru spirit : o fiziologie a conversiei şi a spălării creierului”), William Sargant scrie : “Istoria tratamentului psihiatric a dovedit într-adevăr că dintotdeauna au existat încercări de a vindeca tulburările mentale prin folosirea şocurilor fiziologice, a fricii, a diverşi agenţi chimici; şi că astfel de metode au produs întotdeauna rezultate strălucite la anumite categorii de pacienţi”(p.82). În cartea sa “Breakdown” (“Depresia nervoasă”), psihologul Norman S. Sutherland a subliniat faptul că din observaţiile sale, ECT era “în mare măsură un obiect al terorii”. El mai adaugă că “sunt foarte multe relatări din partea unor pacienţi care comparau atmosfera din spital când se administra ECT cu aceea a unei închisori în ziua execuţiei” (p.196).
Apărătorii ECT susţin că datorită adăugării anesteticului care face ca acum procedura să fie lipsită de durere, groaza provocată de ECT este în întregime de domeniul trecutului. Acest argument scapă din vedere elementul central. Dezorientarea mentală, pierderea memoriei, pierderea abilităţilor mentale, realizarea după trezirea din “terapie” că esenţa fiinţei a fost distrusă de “tratament” crează teroarea – nu numai în primul rând suferinţa fizică. ECT sau electroşocul loveşte în nucleul personalităţii şi din acest motiv este un obiect al terorii. Aşa cum au scris Lothar B. Kalinowsky, M.D. şi Paul H. Hoch, M.D., în cartea lor “Shock Treatments, Psychosurgery and Other Somatic Treatments in Psychiatry” (“Electroşocurile, psihochirurgia şi alte tratamente somatice în psihiatrie”) : “Frica de ECT totuşi este o problemă mult mai gravă decât s-a crezut la început. Aceasta se referă la o frică care se dezvoltă şi creşte numai după un anumit număr de tratamente. Este diferită fată de frica pe care pacientul nefamiliarizat cu tratamentul o avea faţă de prima aplicare. … Experienţa torturantă a eului năruit este cea mai convingătoare explicaţie pentru frica ulterioară de acest tratament”(p.133). Modul prin care ECT îşi realizează efectele constă în faptul că victimele acestei presupuse terapii îşi modifică comportamentul, modul în care îşi manifestă emoţiile şi îşi exprimă ideile în scopul de a evita să mai fie torturaţi şi distruşi de “terapie”. Nu este întotdeauna posibil să refuzi ECT, pentru că ea este adesea administrată împotriva voinţei pacientului. În “The Powers of Psychiatry” (“Puterile psihiatriei”), publicată în 1980, Robitscher Jonas, J.D., M.D., profesor la Universitatea Emory comentează : “Psihiatria organizată continuă să se opună oricăror restricţii fixate prin legi, reglementări sau alte mijloace legale prin “dreptul” ei de a administra electroşocuri împotriva voinţei pacienţilor”(p.279). Chiar şi acum, în cursul anilor 90, doar un singur stat din Statele Unite – Wisconsin – interzice toate administrările involuntare de ECT.
De vreme ce frica “pacienţilor” de ECT face parte din motivele pentru care ECT “funcţionează”, psihiatrii adesea obţin rezultate numai ameninţând oamenii cu ECT. Aşa cum spune psihiatrul Peter R. Breggin, M.D., în cartea sa “Electroshock : It`s Brain Disabling Effects” (“Electroşocul : efectele sale distructive asupra creierului”) : “Pentru pacienţii care sunt martori la efectele distructive ale ECT, dar fară să fi trecut prin ea, efectul ECT nu este mai puţin intimidant. Ei fac tot ceea ce le stă în putere pentru a coopera în scopul de a evita o soartă similară”(p.173).
ECT produce de asemenea rezultate prin faptul că determină deteriorarea creierului. După psihiatrul Lee Coleman, M.D., “Raţionamentul care justifică electroşocul a fost în trecut formulat în termeni psihanalitici, cu supraego-uri punitive care uneori necesitau şocuri repetate de 110 volţi pentru a se linişti. Numai atunci vina putea fi satisfăcută şi nemulţumirea putea fi diminuată. În prezent auzim mult mai frecvent explicaţii neurofiziologice la fel de absurde, de data aceasta ideea fiind că aceste atacuri electrice într-un fel sau altul rearanjează mai bine chimia creierului. Majoritatea teoreticienilor acceptă uşor, totuşi, că acestea sunt speculaţii ; de fapt, ei par să găsească o anumită satisfacţie în presupusul mod de acţiune necunoscut al tratamentului de şoc. Adevărul este, totuşi, că electroşocul “funcţioneză “ printr-un mecanism simplu şi direct şi care a fost înţeles de mulţi dintre cei care l-au suferit şi de oricine altcineva care a vrut cu adevărat să afle în ce constă. Din nefericire apărătorii electroşocului (în special cei care îl administează), refuză să recunoască ceea ce face electroşocul, pentru că acest lucru i-ar face să se simtă rău. Electroşocul funcţionează distrugând creierul. Susţinătorii lui susţin că leziunile provocate sunt neglijabile şi pasagere – argument care este contestat de mulţi dintre cei care au fost supuşi procedurii. Pe deasupra, apărătorii lui doresc să vadă această deteriorare ca pe un “efect secundar”. De fapt, schimbările pe care cineva le vede când electroşocul este administrat sunt în întregime corespunzătoare oricărei răni acute la cap, ca de pildă o rană cauzată de o lovitură la cap cu un ciocan. În esenţă, ceea ce se întâmplă este că individul este ameţit, confuz şi dezorientat şi de aceea nu-şi poate aminti sau aprecia în mod corect problemele curente. Şocurile sunt apoi repetate pentru câteva săptămâni (uneori de mai multe ori pe zi) pentru ca procedura “să prindă” , adică creierul va fi suficient de distrus pentru ca individul să nu-şi mai amintească, cel puţin pentru câteva luni, problemele iniţiale care au condus la acest tratament. Cu cât creierul este mai distrus, cu atât este mai probabil că anumite amintiri şi abilităţi nu se vor mai întoarce. Astfel că pierderile de memorie şi confuzia mentală consecutive deteriorării creierului nu sut deloc efectele secundare ale electroşocului ; acestea sunt mijloacele prin care psihiatrii şi familiile (poate involuntar) aleg uneori să trateze persoanele tulburate sau supărătoare. Mulţi dintre noi ar pune la îndoială asemenea metode suspecte de a distruge, mai degrabă decăt a trata distresul emoţional. (Extras din introducerea la “The History of Shock Treatment”, editat de L.R. Frank, p.xiii).
Susţinătorii ECT afirmă în mod fals că nu există nici o dovadă a deteriorării creierului datorate ECT. De exemplu, în cartea sa “Overcoming Depression” (“A învinge depresia”), dr. Andrew Stanway, un medic britanic spune “Oamenii îşi fac griji adesea că ECT ar putea în vreun fel să le distrugă creierul, dar nu există nici o probă a acestui lucru”(p.184).
De fapt, nu a trecut mult după inventarea ECT în 1938, pentru ca studiile făcute pe autopsii să scoată la iveală în jurnalele medicale leziuni ale creierului datorate ECT. Aceste leziuni cerebrale cuprind : hemoragii cerebrale (sângerări anormale), edem cerebral (acumularea excesivă de fluid), atrofie corticală (micşorarea cortexului cerebral sau a straturilor exterioare ale creierului), spaţii perivasculare dilatate în creier, fibroze (îngroşarea şi dezvoltarea de cicatrici), glioză (creşterea anormală de ţesut) şi rarefierea şi distrugerea parţială a ţesutului creierului (vezi Peter R. Breggin, M.D., Electroshock : It`s Brain Disabling Effects pentru referinţe). Comentând pe larg despre leziunile fizice ale creierului cauzate de “terapia” electroconvulsivă, Karl Pribram Ph. D., directorul Laboratorului de Neuropsihologie al Universităţii Standford, a observat : “Aş prefera să sufăr o lobotomie minoră decăt o serie de şocuri electroconvulsive. … Ştiu foarte bine cum arată creierul după o serie de şocuri şi nu este prea plăcut de văzut” (APA Monitor, Sept.-Oct. 1974, p.9-10). Dr. Sidney Sament, neurolog, descrie ECT astfel : “Terapia electroconvulsivă în fapt poate fi descrisă ca un tip de distrugere controlată a creierului produsă prin mijloace electrice. Nici o îndoială că anumite simptome psihiatrice sunt eliminate … dar acest lucru se întâmplă cu costul distrugerii creierului” (Clinical Psychiatry News, martie 1993, p.4). Cu toate că este un apărător al ECT, Richard D. Weiner,M.D., Ph.D., a recunoscut că “datele trebuie să fie considerate în ansamblu corespunzătoare apariţiei atrofiei frontale după ECT” (Behavioral & Brain Sciences, martie 1984, p.8). Prin “atrofie frontală” el înţelege atrofia (dimensiunea redusă) a lobilor frontali ai creierului, lobii frontali fiind părţile despre care se crede că sunt responsabile pentru funcţiile mentale nobile. Lobii frontali primesc maximum de electricitate în ECT. Dr. Weiner deasemenea mărturiseşte că “declaraţia lui Breggin potrivit căreia ECT întotdeauna produce un sindrom organic acut la nivelul creierului este corectă” (ibid.,p.42). Un sindrom organic acut al creierului este echivalentă unei boli organice a creierului”.
Testarea psihologică a celor care au suferit ECT de asemenea indică faptul că ECT provoacă leziuni permanente ale creierului. De exemplu, într-un articol din British Journal of Psychiatry, trei psihologi au scris “Performanţele pacienţilor care au suferit ECT s-a constatat că sunt inferioare la WAIS [Wechsler Adult Intelligence Scale] ([Scala Wechsler a inteligenţei adulte])”. De asemenea “performanţele inferioare ale pacienţilor care au suferit ECT la testele Bender-Gestalt sugerează faptul că ECT cauzează o deteriorare permanentă a creierului” (Donald I. Templer, Ph.D.,et al., “Cognitive Functioning and Degree of Psychosis in Schizofrenics given many Electroconvulsive Treatments” Brit.J.Psychiatry , Psychiatry, Vol. 123 (1973), p. 441 at p.442,443).
În 1989, în cartea sa “The Exercise Prescription for Depression and Anxiety” (“Exerciţii prescrise pentru cazurile de depresie şi anxietate”), profesorul de psihologie Keith W.Hohnsgard, Ph.D., scrie “Anumite persoane care au primit ECT se pare că suferă de o pierdere de memorie permanentă şi gravă“ (p.88, subliniere adăugată). O femeie care a suferit ECT a descris aceste efecte pe care ECT le-a avut asupra memoriei ei : “Nu-mi mai amintesc lucruri pe care n-aş fi vrut niciodată să le uit – lucruri importante – ca ziua nunţii mele şi persoanele care au fost acolo. Un prieten m-a condus la biserica unde a avut loc nunta mea, dar locul nu mai avea nici o semnificaţie pentru mine”. (citat din : Peter R. Breggin, M.D., Electroshock : It`s Brain Disabling Effects, p.36). Profesioniştii care au căutat un tratament pentru depresie şi au primit ECT au pierdut cunoştinţele profesionale şi tehnice de-o viaţă datorită acestei aşa-zise terapii. (vezi, de exemplu, articolul lui Berton Rouche în lecturi recomandate). În statul Texas, o lege cere ca cei care se gândesc să recurgă la ECT să fie avertizaţi asupra faptului că ECT produce pierderi de memorie: Dar în cele mai multe state cei care se supun ECT în mod voluntar fac acest lucru fără nici un fel de advertisment asupra leziunilor produse creierului, pierderilor de memorie asociate şi afectarea intelectuală la care urmează să fie supuşi – psihiatrul care recomandă utilizarea ECT fiind de obicei persoana cea mai puţin probabilă că va da un asemenea advertisment [vezi copia legii din Texas, dedesubt].
Apărătorii ECT afirmă că prin adăugarea anestezicului, a medicamentului care paralizează muşchiul şi a oxigenării (dându-I pacientului aer 100% oxigenat) se previne orice fel de deteriorare a creierului cauzată de ECT . Dar nici anestezia sau medicamentul care paralizează muşchiul, nici respirând oxigen nu se pot stopa efectele electricităţii asupra creierului. Studiile făcute pe autopsii, electroencefalogramele şi observaţiile făcute asupra celor care au primit ECT indică faptul că aceia care au fost supuşi la ECT sub anestezie, cu medicamentul paralizant şi cu respirarea forţată de oxigen, prezintă aceleaşi deteriorări ale funcţiilor creierului, pierderea memoriei şi afectarea funcţiilor intelectuale ca şi cei care au primit ECT fără aceste modificări.
Câţiva avocaţi ai ECT afirmă că noile aparate cu impulsie scurtă folosite în ECT fac mai puţin rău decât aparatele cu undă sinusoidală care au dominat până în anii 80. Din contră, un proeminent susţinător al ECT, profesorul de psihiatrie Richard D. Weiner, M.D., Ph.D., citează studii care “au demonstrat că undele sinusoidale şi stimulii cu impuls bidirecţional produc schimbări amnezice asemănătoare” (Behavioral & Brain Sciences, martie 1984, p.18). Potrivit lui Richard Abrams, M.D., profesor de psihiatrie la Chicago Medical School, în cartea sa “Electroconvulsive Therapy” (“Terapia electroconvulsivă”), 400 de volţi constituie creasta de voltaj caracteristică pentru noile aparate cu puls scurt ale ECT (p.113). Acest voltaj este mai mult decât dublul voltajului produs de aparatele mai vechi cu undă sinusoidală, sugerând faptul că noua ECT, cu impulsie scurtă este şi mai distructivă.
Pretenţiile că noul ECT “unilateral” în care electricitatea trece doar printr-o parte a capului este una mai puţin nocivă este deasemenea falsă. Ideea este de a menaja acele părţi ale creierului responsabile pentru funcţiile verbale şi matematice (funcţiile intelectuale non-emoţionale, asemănătoare funcţiilor unui computer). Despre aceste funcţii se crede că sunt localizate în partea numită în mod fals partea dominantă a creierului. Problema este dificultatea de a determina care parte a creierului este dominantă la fiecare individ. La cei mai mulţi oameni este partea stângă, dar la unii este partea dreaptă, aşa uneori psihiatrii din nebăgare de seamă aplică electroşocurile pe acea parte a creierului pe care încercau să o menajeze. Partea creierului care se intenţionează să primească cea mai multă electricitate este înşelător numită partea non-dominantă. Această aşa-numită parte non-dominantă a creierului este în primul rând responsabilă pentru afectivitate şi sexualitate, pentru aptitudinile artistice, creative şi muzicale, pentru percepţia vizuală şi spaţială, pentru capacităţile sportive, pentru funcţiile mentale inconştiente şi pentru anumite aspecte ale memoriei. În cuvintele profesorului de neurologie Oliver Sacks, “această parte este de cea mai mare importanţă”, pentru că furnizează “bazele fizice ale persoanei şi ale sinelui” fără de care “am fi asemănători unui computer” (“The Man Who Mistook His Wife for a Hat and Other Clinical Tales”, p.5,20). Partea de creier aşa-numită non-dominantă care primeşte electroşocurile într-o ECT unilaterală este la fel de importantă ca şi celelalte părţi ale creierului.
Psihiatrii care utilizează ECT îşi violează jurământul Hippocratic de a nu face rău şi sunt de asemenea vinovaţi de o formă de şarlatanism medical. Din nefericire majoritatea psihiatrilor au administrat ECT şi guvernul nu a reuşit să se ridice la înălţimea responsabilităţii sale de a ne proteja de un asemenea tratament nefast şi iraţional. Prin urmare rămâne să vă protejaţi pe voi şi familiile voastre de practicienii care îl utilizează.
Lecturi recomandate
PeterBreggin, M.D., Electroshock : It`s Brain Disabling Effects (Springer Publishing Co.,New York, 197 )
Peter Breggin, M.D., Toxic Psychiatry : Why Therapy, Empathy and Love Must Replace the Drugs, Electroshock and Biochemical Theories of the “New Psychiatry” (St. Martin`s Press, New York, 1991)
Leonard Roy Frank (editor), The History of Shock Treatment (self-published, San Francisco, 1978). Disponibilă direct de la autor pentru 12 $ la adresa : 2300 Webster St., San Francisco, California 94115
John Friedberg, M.D., “Electroshock Therapy : Let`s Stop Blasting The Brain”, Psychology Today magazine, august 1975, p.18.
John Friedberg, M.D., “Shock Treatment Is Not Good For Your Brain : A Neurologist Challenges the Psychiatric Myth” (Glide Publications, San Francisco, 1976)
John Friedberg, M.D.,”Shock Treatment, Brain Damage and Memory Loss : a Neurological Perspective”, American Journal of Psychiatry, Vol. 134, No. 9, (September 1977), p.1010.
Berton Rouche, “Annals of Medicine - As Empty as Eve”, New Yorker magazine, September 9, 1974,p.84. Acest articol autobiografic descrie cu amănunte şocante proporţiile şi permanenţa pierderilor de memorie cauzate de “terapia” prin electroşoc.
AUTORUL, Lawrence Stevens este un avocat a cărui practică a inclus reprezentarea unor “pacienţi” psihiatrici. Pamfletele sale nu se supun legii dreptului de autor. Sunteţi invitaţi să faceţi copii pentru a le distribui celor care credeţi că ar putea benefia de ele.
1997 – Adusă la zi de Douglas Smith, web-masterul site-ului www.antipsychiatry.org
În ediţia din 1997 a cărţii sale “The Essential Guide to Psychiatric Drugs”, Jack M. Gorman, M.D., profesor de psihiatrie la Universitatea Columbia, cuprinde un capitol intitulat”Electroconvulsive Therapy” (“Terapia electroconvulsivă”) în care autorul face afirmaţii grave în legătură cu modul de administrare a ECT, pervertind realitatea “pacientul trebuie să fie în primul rând de acord pentru a primi ECT şi multe spitale solicită acum consimţământul atât al pacientului cât şi cel puţin al unui membru al familiei. Aşa că nu prindem oamenii cu forţa pe targă” (p.116). În timpul propriei mele experienţe de prizonier psihiatric am fost martor cu ochii mei la o scenă în care o pacientă era târâtă cu forţa pentru a i se aplica terapie electroconvulsivă, în timp ce se ruga de torţionarii ei să se oprească. Pe când o ţineau încercând în continuare să o forţeze să intre în camera unde trebuia să primească ECT şi-a înţepenit braţele cu mâinile de fiecare latură a cadrului uşii într-un efort zadarnic de rezistenţă. După un efort considerabil i-au învins rezistenţa fizică şi i-au împins prima dată piciorul în camera de “tratament”. A fost evident, un adevărat coşmar pentru ea, aşa cum ar fi fost pentru oricine. Rezistenţa ei verbală şi fizică şi forţa care s-a utilizat împotriva ei de mai mulţi oameni voinici nu lasă nici o îndoială asupra naturii involuntare al acestui aşa-zis tratament. Am simţit mai multe emoţii în timp ce am fost martorul acestui spectacol inuman : frica că aş putea fi următoarea victimă al unui tratament involuntar prin electroşoc ; furie împotriva acelora care ar putea să fie atât de cruzi şi de lipsiţi de inteligenţă pentru a face acest lucru unei alte persoane şi vina de a nu fi făcut nimic pentru a ajuta această femeie nefericită să lupte împotriva celor care îi făceau rău – chiar dacă ştiam că asemenea rezistenţă ar fi fost de prisos şi că aş fi putut deveni eu însumi o victimă a electroşocului sau că aş fi fost în mod forţat drogat până la uitare cu Thorazin. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu mulţi ani, dar eu continui să aud relatări despre folosirea involuntară a ECT şi chiar în perioada când am fost martorul coşmarului ECT a acelei femei am auzit negaţiile personalului spitalului care susţineau că ECT a fost administrat doar cu consimţământul pacientului. Atunci şi acum asemenea negaţii false dovedesc că nimic din ceea ce afirmă psihiatrii şi “profesioniştii” bolilor mentale care utilizează tratamente nefaste ca ECT nu poate fi crezut.
În aceeaşi situaţie este şi adevărul legat de faptul dacă ECT determină o deteriorare a creierului. În ediţia din 1997 a cărţii sale dr. Gorman afirmă că nu există nici o dovadă a vreunei deteriorări a creierului cauzate de ECT. El susţine : “Testele neurofiziologice făcute cu grijă într-un număr de studii au eşuat să arate probleme pe termen lung ale memoriei la cei mai mulţi pacienţi care au primit ECT. Uneori problemele de memorie pot dura mai mult, dar în general ele nu depăşesc o perioadă de 6 luni. Ce se poate spune totuşi despre cei care insistă că ar avea leziuni ireversibile ale creierului din cauza ECT ? Încă o dată, trebuie insistat asupra faptului că studii ştiinţifice serioase nu au putut găsi nici un fel de dovadă a vreunei pierderi de memorie permanente în urma ECT. Riscul unei pierderi permanente a memoriei în urma ECT pare atât de puţin probabil încât pacienţii ar trebui să nici nu o ia în considerare” (p.117-118). Dr. Gorman îşi limitează negaţiile la “pierderile de memorie” şi nu se referă la reducerea inteligenţei şi a abilităţilor de a trăi emoţii ca urmare a ECT, dar cuvintele lui cu toate acestea sunt fals liniştitoare despre aceste efecte şi despre faptul că ECT cauzează deteriorarea creierului. Dacă aţi citit articolul domnului Stevens de mai sus, probabil că nu vă veţi lăsa prostiţi de de negaţiile dr. Gorman sau a oricărui altui psihiatru despre deteriorarea provocată de tratamentul prin electroşoc”.
Dr. Gorman de asemenea mai spune : “ECT este un tratament extrem de eficace şi cu un risc foarte mic. De ce este atunci atât de controversat ? În primul rând tratamentul este considerat misterios. Unuia dintre colegii mei, dr. Stuart Yudofsky, cândva îi plăcea să lovească televizorul cu piciorul când imaginea era neclară. .Îcă nu avem nici cea mai mică idee cum funcţionează. Tot ceea ce se ştie este faptul că aplicând un şoc creierului, depresia dispare. Este interesant de văzut că ECT deasemenea vindecă mania (fericirea extremă) şi reduce simptomele psihotice “(p.119). De ce este atât de greu pentru dr. Gorman şi alţi psihiatrii să vadă ceea ce este evident ? Cauzând distrugerea creierului ECT reduce sau elimină tot ceea ce creierul produce : nefericirea (“depresia”), bucuria (“mania”), gândirea ciudată sau iraţională (psihoza), memoria, inteligenţa şi întreaga gamă de funcţii de care este în stare un creier intact. (Da, în opinia mea gândirea iraţională şi ciudată poate veni de la un creier intact. Gândirea religioasă a multor oameni “normali” este o ilustrare a acestui lucru.)
În ediţia revăzută din 1997 a cărţii “The Essential Guide to Psychiatric Drugs” dr. Gorman demonstrează că falsele pretenţii în jurul ECT, (la fel ca şi în celelalte aspecte ale psihiatriei) nu s-au schimbat.
2000 – Aducere la zi
“Deşi ECT este eficient, provoacă probleme de memorie pronunţate, iar efectele [sale antidepresive] sunt trazitorii. Deşi procedeul prin care se aplică ECT nu mai este atât de barbar ca în imaginea lui Jack Nicholson fiind supus electroşocurilor în One Flew over the Cuckoo`s Nest (Zbor deasupra unui cuib de cuci), este dezumanizant. Eu nu recomand ECT, decât dacă există o urgenţă care poate pune în pericol viaţa …” Edward Drummond, M.D., Associate Medical Director at Seacoast Mental Health Center in Portsmouth, New Hampshire, in his book The Complete Guide to Psychiatric Drugs (John Wiley & Sons, Inc., New York, 2000), pagina 87. Dr. Drummond a absolvit Şcoala Universitară de Medicină Tufts şi s-a pregătit în psihiatrie la Universitatea Harvard.
Administrarea de ECT în mod involuntar, continuă în anul 2000. Într-un e-mail al Support Coalition datat în 23 august 2000 se relatează că Kathleen Garrett, o femeie în vârstă de 66 de ani, fiind internată la spitalul DesPeres din St.Louis, Missouri a fost supusă în mod involuntar la tratament prin electroşocuri în data de luni, 21 august şi în data de joi, 23 august, anul 2000 şi a mai fost programată pentru încă 10 sau 12. Atât ea cât şi fiul ei Steve Vance, care este lucrător social s-au opus acestui tratament distructiv. Fiul ei a adus un avocat la audiere în faţa curţii de judecată, încercând să oprească acest lucru, dar judecătorul a hotărât continuarea tratamentului. Fiul ei spunea : “Când se vor opri ? Când îi vor distruge mintea complet?” Apoi doar cu o zi mai târziu, într-un alt e-mail al Support Coalition din 24 august 2000, se relata că în urma protestelor publicului, spitalul a anunţat că doamna Garrett nu va mai fi supusă şocurilor electrice şi va fi eliberată din spital. Aceasta este în mod special o veste bună pentru doamna Garrett şi fiul ei şi este o victorie a noastră în lupta noastră împotriva asupririi şi asaltului psihiatric şi a violării drepturilor omului în numele sănătăţii mentale. Această victorie arată că eforturile noastre de a opri şarlatania psihiatrică a sănătăţii prin “terapia” electroconvulsivă (ECT) şi violările drepturilor omului pot reuşi. Ar trebui să ne încurajeze să depunem eforturi pentru a continua. Eşecul publicului american de a se opune tratamentelor vătămatoare ale psihiatriei şi a violării drepturilor omului nu este determinată de intenţii rele, ci de ignoranţă şi – uneori - de prostie. Oamenii înţeleg destul despre electricitate pentru a realiza cât de rău era să distrugi creierul unei femei prin "terapia" electroconvulsivă, în special împotriva voinţei ei. Cei mai mulţi nu ştiu cât de banală şi de nejustificată este internarea involuntară pentru aşa-numita boală mentală, iar cei mai mulţi nu ştiu destul despre medicamentele psihiatrice pentru a înţelege cât de rău este să forţezi pe cineva să ia aceste medicamente psihiatrice, inclusiv presupuşii bolnavi psihici. Dacă putem face ca un segment suficient de mare al publicului să înţeleagă ceea ce se întâmplă de fapt, îi vom învinge pe cei care promovează incarcerarea arbitrară numită “spitalizare pihiatrică involuntară” şi să facem America – şi lumea – un loc mai sigur pentru oricine.
Pentru întregul text al e-mail-ului din 24 august 2000 vezi site-ul Support Coalition.
2001 – Aducere la zi
“Mecanismul prin care ECT îşi produce efectele nu este cunoscut”.
Maurice Victor, M.D., Professor of Medicine and Neurology, Dartmouth Medical School; and Allan H. Ropper, M.D., Professor and Chairman of Neurology, Tufts University School of Medicine, Adams and Victor`s Principles of Neurology – Seventh Edition, McGraw-Hill Medical Publishing Division, New York, 2001, p.1620.
În aceeaşi pagină a manualului în care aceşti autori fac această afirmaţie, deasemenea se repetă mituri psihiatrice despre ECT, de exemplu, ei spun că este “eficient” şi “sigur” şi că “dezavantajul major al ECT este producerea unei afectări trecătoare a memoriei recente pentru perioada tratamentului şi a zilelor care urmează “. Ei admit că ECT aduce o distrugere permanentă a creierului – rezultatele căreia putând include pierderea permanentă a memoriei pe o perioadă de mulţi ani înaintea administrării ECT şi pierderea permanentă a inteligenţei, ca de pildă reducerea abilităţilor de a forma amintiri noi şi pierderea capacităţii de gândire care persistă pentru tot restul vieţii persoanei. Ei nu admit că a fost relatat vreun caz al vreunei victime care după ce a suferit ECT, creierul a fost atât de distrus încât nu-şi mai amintea propriul nume. Astfel educarea greşită a studenţilor la medicină şi a medicilor continuă.
Corpurile legiuitoare ale statului Texas nu au fost convinse de falsele negaţii ale psihiatrilor privind pierderile permanente de memorie cauzate de de ECT, nici de pretenţiile lor, ca aceea a dr. Gorman (de dinainte) că ECT este “un tratament extrem de eficient şi cu un risc scăzut” . Acest lucru este indicat prin decretarea în 1993 a legii de mai jos (revizuită în 1997) :
Legea Texană
Sec.578.003 Consimţământul pentru terapia electroconvulsivă
(a) Consiliul va adopta prin lege un formular standardizat scris pentru consimţământ care va fi folosit când va fi luată în considerare terapia electroconvulsivă. Consiliul va prescrie prin lege, de asemenea informaţia care trebuie să fie conţinută în suplimentul scris necesar la subcapitolul (c). În adaos la informaţia necesară la acest capitol, formularul trebuie să includă informaţia conţinută de Texas Medical Disclosure Panel pentru terapie electroconvulsivă. În dezvoltarea acestui formular, consiliul va lua în considerare recomandările acestui tablou. Folosirea acestui formular de consimţământ prescris de consiliu în maniera prescrisă la acest capitol nu crează prezumţia că medicul va fi scutit de prevederile de la cap. 6.05 şi 6.06, Responsabilitatea Medicală şi Insurance Improvement Act of Texas (Article 4590i, Vernon`s Texas Civil Statutes).
(b) Formularul de consimţământ trebuie să stabilească în mod clar şi explicit :
(1) natura şi scopul procedurii ;
(2) natura, gradul, durata şi probabilitatea efectelor secundare şi a riscurilor semnificative cunoscute în comun de profesia medicală, în special notând gradul şi durata posibilă de pierdere a memoriei în mod permanent şi ireversibil şi posibilitatea morţii ;
(3) că există un dezacord de opinii cu privire la eficacitatea acestei proceduri ; şi
(4) gradul şi durata probabilă a îmbunătăţirii sau a remisiei aşteptate cu sau fără procedură.